Arhive categorii: Vibrații

Împliniri infime

Pentru dependenți și dependente cu porniri inconștiente, care se mișcă și se pozează în contexte și posturi nu prea decente, e necesar să înțeleagă pe-ndelete că aprecierile-aparente venite din împrejurimea socială nu compensează lipsa de iubire parentală, de cuplu sau de sine. Doar trădează trăsături intime fine și dezonorează big time, contra unor împliniri infime.

Talente imperfecte

Ai vreun talent cu care faci rău fără intenție?!…

În fiecare din noi se găsește un mic Iuda care livrează involuntar câte o lecție. E ca și cum viața ne face cobai pentru o clipă, ca să facilităm deodată-n pripă deschiderea și evoluția celor de lângă noi.

Iartă-te și iubește-te! Și nu le lua prea grav, c-ajungi hulit de gânduri și de conștiință cu nuanță de strigoi.

Puterea-i la noi

Noi suntem părinții și prietenii și iubiții noștri! Ne place să căutăm siguranța și puterea la alții, dar e derizoriu. Noi suntem dumnezeii noștri, cu voință, cu decizie deplină, cu libertate de mișcare și cu răspundere pentru orice acțiune gândită sau senină. Suntem frați cu toții și de noi depinde cât alegem să ne-mpărtășim iubirea, să ne facem viețile frumoase unii altora, ca să ne putem privi deschis și ferm în ochi sclipirea.

Libertatea-n relații

Libertatea este vitală într-o relație.

O interacțiune umană (oricum ar fi ea: sentimentală, profesională, de prietenie, parentală, etc.) se leagă și se întreține prin participare voluntară (nu impusă), în baza unor interese comune. E un parteneriat care cere înțelegere și respect reciproc, colaborare și completare, sincronizare și comunicare… mult dincolo de iubire.

E importantă și iubirea Citește în continuare Libertatea-n relații

Abstinența

Când ajungi să-ți ții sub control nevoile primare (siguranță, odihnă, hrană, sex, plăcere, limpezimea minții, ușurința sufletului) începe partea de viață echilibrată, în care poți produce liniștit, indiferent de furtunile care te-nconjoară.

A le ține sub control înseamnă să le stăpânești, nu să le ghiftuiești. Adică să le dai suficient cât să te mențină funcțional și productiv, dar întotdeauna mai puțin decât ți-ar cere ele impulsiv, mințindu-te parșiv că sațietatea îți menține starea de bine. Altfel, te controlează ele pe tine.

Coexistențe antagonice

Se-ntâmplă uneori ca migrene să coexiste cu stări de excitare. E ca atunci când vrei un om de nu mai poți, dar fugi cât poți de tare. L-ai vrea-n carne și oase, să-l savurezi, să-l devorezi, chiar și fără vreo tatonare, dar nu te lasă creierul să te flexibilizezi, s-acomodezi principii, frici sau șanse de eroare la-ncercare. Și uite-așa îngheață neuronii toți că nu primești chemarea, blocat într-o credință care-ți suscită disperarea.

Iubirea de sine

Lipsa iubirii de sine e foarte perfidă.

Îți dă un sentiment de neîmplinire și insuficiență, dar nu-ți spune că la tine se referă. Te face să crezi că-i despre altii, și-ți înmoaie inima să le dai chiar și ce n-ai, de-ajungi lipit pământului pe dinăuntru, de sihastru și de gol.

Iubește-te pe tine! Și pe Dumnezeul tău din om!

Ardere de tot

Dumnezeu nu iartă, cel puțin din 2 motive:

1. Stă imparțial și neutru la evenimentele vieții. Pentru el, toate-s egale. Nu are nimic de iertat.

2. Dacă prin iertare ne scutește de suferință, noi rămânem slabi, iar el își face un defavor sieși. Fiind dependent de noi pentru materializare, are un interes direct să fim în forma noastră cea mai bună.

Iertarea e un proces catalitic intern de vindecare.

Amețeală

La un moment dat, te trezești într-o ciorbă de experiențe, învârtit cu polonicul la foc tare, într-un ritm ce pare presetat și un pic cam de necontrolat… când lovindu-te cu îmbrânceli, cu agonii și cu necaz, când scăldându-te în fericiri, cu complezențe, beneficii și extaz.

Și, buimac, la ceas de seară, după ore-ntregi în fiecare zi de perpeleală, stai nedumerit și-analizezi de-i vreuna de care să te atașezi… să-i dai atenție, să o filtrezi… sau dacă să le-accepți pe toate vrac, fără să mai tragi să le-aranjezi, bucurându-te din plin de amețeală.

Intuiția

Când ești mic, nu înțelegi intuiția, dar nici nu prea contează. Că toate-s alandala și ți se dau doar pentru creștere, pentru-nvățare; abia mai târziu se limpezesc și se așază.

Când te faci mare, însă, nu numai c-o-nțelegi ca pe-o a doua limbă, dar tre’ s-o și urmezi fără să crâcnești, în orice clipă. Că vine nu neapărat pentru tine, cât pentru toata pleiada de responsabilități care-ți revine.