Obișnuiam să-l văd pe Dumnezeu în tonuri serioase, grave. Ca și cum ar fi trebuit, implicit, să-ți fie rușine când intri la el să te rogi. Că așa i se perpetuează imaginea printre noi, din inerție…
Dar acum ies cu el la un gius, la relaxare, oricând. Mă primește mereu cu un zâmbet larg pe mutră și cu brațele deschise. 
Și-mi zice… ia zi boss, cu ce te pot ajuta?!… 
Dacă Dumnezeu e-n tot ce stă sau mişcă-n viața asta… înseamnă c-o fi-n fiecare dintre noi?!… 
Adică chiar şi-njură şi se gândeşte la tot felul de prostii şi bazaconii?!… 
Omu’ lu’ Dumnezeu… ești și tu, sunt și eu, suntem toți.
Oricum ar arăta conștiința asta superioară de o numim noi Dumnezeu, se manifestă cel mai pregnant în viețile noastre, prin oameni. Că de-aia se zice să-ntorci și obrazul celălalt… nu ca să-ți tăbăcești pomeții, ci ca să înțelegi că tot ce ți se-ntâmplă-i dat de la și prin Dumnezeu, chiar dacă-ți convine sau nu. Citește în continuare Omu’ lu’ Dumnezeu
La ce bun să-ți dezvolți autonomia?
Păi, poate pentru ca:
– să nu mori de foame cu piața la trei pași și cu frigiderul lângă tine.
– să știi ce-ți place-n viață și ce-ți face bine. Citește în continuare Despre autonomie
Ce face rating e forma, nu conținutul. (De unde și marketingul – care se ocupă cu modelarea formei pentru prezentarea cât mai inteligibilă și atractivă a conținutului.)
Însă, gestionarea formei nu e o chestiune care ține doar de tehnică, ci și de creativitate și de inspirație. Originalitatea de a scoate în evidență un anumit aspect al conținutului este ceea ce dă o savoare aparte procesului comunicării. (Avem cu toții la dispoziție aceleași litere și cuvinte; însă ceea ce face diferența dintre comunicatori constă în modul în care aceștia le ordonează în fraze, și-n logica pe care le-o imprimă.) Citește în continuare Forma și conținutul
Multe dintre fenomenele/ manifestările aparent patologice pe care le trăim – depresii, ADHD, stres, burnout, consumerism, doping, s.a. – sunt forme de reacție la cantitatea imensă de noutăți pe care le avem de gestionat în actualul stil de viață.
Ajungem să trăim acum într-un an, cât trăiam înainte-n zece vieți. Iar corpul se străduiește să gestioneze abundența informațională, să o digere, să o asimileze, să țină pasul cu viteza crescută a societății, să se adapteze, făcând eforturi care îi depășesc pragurile de toleranță dobândite de-a lungul timpului.
L-ați văzut vreodată pe Dumnezeu Cuvântul?
E un individ ca la vreo trei vorbe-nălțime și vreo două-n rotujime… iese nestigherit din gurile noastre și creează subit, fix ața cum l-am gândit.
Când eram copil și mergeam pe la vreun recital de muzică clasică, persoana care prezenta avea mereu talentul să-mi strice curiozitatea și descoperirea. Fără intenție, evident. Dar zicea cam așa: „Inchideți ochii și imaginați-vă povestea relatată prin sunete. Urmariți aventura, evoluția, priviți cu ochii minții!”
Și-i închideam. Și așteptam. 
Și, evident, nu vedeam nimic în afară de sunetele cărora – nici lor – nu prea le găseam sensul. Poate vi s-a întâmplat și vouă (sper; ca să nu fi fost singurul copil cu predispoziții de programator). Citește în continuare Odă muzicii
Vrei să stai tolănit în hamac și să vezi în jurul tău cum le face viața pe toate? Să-ți vină inspirație când vorbești, ușurință în fapte și multe altele ce par a se rezolva mai degrabă de la sine decât prin străduința ta asudătoare?
Invocă inerția și totul se face cât ai bate din palme!… Citește în continuare Mama făcăturii
Vrei sa fii model?… Inspiră! Și e valabilă și reciproca: atenție că, dacă ești model, inspiri!
Până mai ieri, mass-media era principalul responsabil de educația populației mature. [Asta, în lipsa unor programe de învățare continuă (long-life-learning), aplicate uniform la nivel național.] Bine… încă este, în continuare, unul din principalii formatori ai adulților, iar starea deplorabilă de educație a societății i se datorează în mod majoritar. Citește în continuare Inspiri prin orice faci
Judecă și vei fi judecat… zice o vorbă.
Însă nu se referă la faptul că judecățile tale ar fi urmărite și contabilizate de cineva, iar apoi ți-ar fi întoarse în revanșă (deși… sunt suficienți troli care ar face asta oricând, cu plăcere), ci, mai degrabă, vrea să spună că – prin judecată – tu te judeci pe tine, în oglindă. Citește în continuare Judecător adevărat
Trăim un proces de desacralizare. Mai toate par să coboare din copac, în vremurile-astea… și negociază-ntre ele care să urce-napoi, acolo-n vârf să stea.
Tot ce e valoare cade. Bunul simț, diplomația, înțelepciunea, logica, corectitudinea, respectul și multe altele… par că își găsesc sfârșitul, în societatea în care trăim. La nivel mondial. Toate reperele de organizare și comunicare socială cu care eram obișnuiți suferă mutații și se transformă sub ochii noștri, lăsându-ne impresia de haos și destabilizare. Citește în continuare Desacralizare
Când mai moare vreun campion la iubire sau la făcut fapte bune, bocim de mama focului. Pentru că o dată cu el moare și credința noastră că cele bune promovate de el vor mai dăinui în lipsa lui.
Dar nu tre să ne facem griji… Că vor mai veni și alții, mereu adaptați momentului, perioadei, vremurilor. Cei care au fost, au servit cauzelor pe care le-au trăit. Cei ce vor veni, vor servi vieții care ne așteaptă. Citește în continuare Campioni la iubire
Este bine cunoscut faptul că unul dintre principalii rivali ai evoluției este chiar rezistența la schimbare, de care dispunem cu toții și pe care o folosim în mod inconștient ca mecanism de auto-conservare și de auto-apărare. Pornirile noastre firești sunt de a respinge noul și de a rămâne în spațiul de confort, pe care îl cunoaștem bine și pe care îl percepem ca fiind protector, garant pentru stabilitate. Citește în continuare Rezistența la schimbare
Luna a intrat în penumbră și se odihnește. Soarele o caută bezmetic și dă ture-n jurul Pământului; de dragul jocului, obișnuiește să-i fie lumina momentului. Cic-a intrat Venus în Scorpion și s-a întâlnit acolo cu Marte care a stat la taifas ceva mai înainte – într-un spațiu mai retrograd – cu Jupiter, în Taur. Și că dacă aceste condiții, atunci cică iubirea explodează și curge pe toate câmpurile, ca laptele și mierea, și se reinventează pe toate planurile, într-un stil războinic-revoluționar… asta pe un fond de stabilitate profesională ieșită din comun, dobândită dinainte cu multă meticulozitate și cu organizare brici, care permite acum transformări senzațional de minunate în interiorul indivizilor. 
Citește în continuare Energia macro
Dacă lași omul liber, să se manifeste, vei fi surprins să vezi cât echilibru rezidă în miscările sale.
Desigur, la început, când îl scoți din restricții, va traversa o perioadă de aparent dezechilibru, o etapă de adaptare la noile condiții de viată. Întâi face cataliza frustrarilor și dorințelor, se bucură, trăiește viața din plin; apoi poate avea mici depresii, resimțite de la dezorientare, de la confuzie sau de la greutatea responsabilităților și a provocărilor… Trece printr-o serie zdravănă de suișuri și coborâșuri care se atenuează în timp, transformându-l în om liber, gata să își manifeste conținuturile după cum simte.
Ce-i important de observat, însă, este că echilibrul la care ajunge e fix fundația lui educațională. Deci, dacă ne-ntrebăm de ce unele societăți libere sunt civilizate, iar altele-s mocirlă… acum înțelegem mai ușor unde e buba.
Capacitatea de mișcare a omului liber gravitează puternic în jurul educației sale.
Fiecare pasăre pe limba ei piere.
Zilele astea sunt curios cum or să se descurce fanaticii de transparentă, care o ridică-n slăvi ca fiind singura esență în rezolvarea problemelor societății noastre.
E bună transparența. Nu mă-nțelegeți greșit. Dar, ca orice lucru în viață, are nevoie de moderație și de aplicare corespunzătoare, în momentul, în locul și în modul potrivit. Nu o poți invoca – mai ales atunci când îți este ție atu – ca fiind singura cale prin care se pot face lucrurile. Că nu e. Transparența e doar o condiție auxiliară, are funcție de informare și este – de preferat – pasivă. Nu este un jucător de sine stătător și nu este procesuală. Citește în continuare Despre transparență
Avem apetit pentru apocalipse nu neapărat pentru că ne-ar plăcea scandalul si circul (ceea ce este adevărat și valabil), cât mai ales pentru că suntem fataliști și leneși. Ne-ar plăcea să fie totul haos, să fim scutiți de responsabilitatea punerii și menținerii lucrurilor în ordine, să credem că toate sunt predestinate și că nu putem schimba nimic pentru a ne face viața mai bună. Citește în continuare Lașitatea
Înaintea lui Dumnezeu, toți suntem egali. Diferențierea și evoluția constau în capacitatea de implinire a vieții și a menirii proprii.
Nu există ierarhie între oameni. Nu pe verticală. Ci mai degrabă, o diferențiere pe orizontală, raportată la capacitatea individuală de gestionare și valorificare a energiei avute la dispoziție. Dar, în final, toți suntem egali în fața lui Dumnezeu.
Unii se atașează de material; de bani, de lucruri, de obiecte, de bunuri. Citește în continuare Egali cu toții
Comparațiile sunt dintre cei mai mari dușmani ai sufletelor noastre. Căutăm mereu să intrăm într-un șablon, să ne reperam, să vedem în ce măsură ne potrivim în rândul celorlalți. Căutăm aprobarea frumuseții noastre, prin raportarea la mase.
Ce pierdem din vedere, însă, e că frumusețea aia-i unică și nu suportă comparații. E numai și numai a noastră. E originală și perfect gestionabilă/ modelabilă după preferințele sufletului nostru. O găsim într-un punct central, undeva-năuntrul nostru, ca o busolă proprie, ca o balanță care poate cântări ce-i bine și ce-i rău pentru noi, dincolo de orice alt reper din exterior. Citește în continuare Judecătorul perfid
Inspirat de o discuție duhovnicească și de una pământească, am descoperit că îmi plac tare mult expresiile ”Hristos este Fiul Omului” și ”Hristos este Fiul lui Dumnezeu”.
În interpretare directă:
Hristos este Fiul Omului = în fiecare copil al unui om, zace Hristos, vindecătorul.
Hristos este Fiul lui Dumnezeu = omul, părintele lui Hristos 
, este Dumnezeu însuși. Deci noi, oamenii, suntem cu toții parte din Dumnezeul mare.
Și uite așa, avem un fel de arbore genealogic de la Adam și Eva încoace, în varianta comprimată.
Toate atașamentele sunt bune, dar cu moderație. Că altfel devin nebune și te duc în aberație.
Sărăcia e relativă la gradul de atașament față de ceea ce prețuiești.
Dacă te atașezi de lucruri, suferi când le pierzi și te simți sărac.
Dacă te atașezi de abilitățile tale, suferi când le pierzi (să zicem, în urma unei amnezii sau a unei indisponibilități temporare ori lacune) și te simți incapabil și limitat.
Dacă te atașezi de Dumnezeu, suferi când faci ceva rău, care contravine binelui și principiilor tale de viață, și te simți singur și deznădăjduit.
Nu lăsa tehnologia să-ți controleze viața și nu lăsa consoarta să-ți controleze banii. Cică-s doua vorbe din bătrâni ..
La ce bun să știm un pic de tehnologie?!… Păi pentru a putea anticipa deciziile și mișcările tool-urilor pe care le folosim (în special atunci când viața noastră depinde de ele), astfel încât să prevenim întâmplările nedorite.
Tehnologia nu este un ceva perfect, oricât de tare ar marketiza-o producătorii ca atare. Orice produs care iese din mâna omului este predispus erorilor de funcționare. Iar noi, ca să fim preventivi, avem nevoie să înțelegem procesele de fundal și să le urmărim – cu vigilență și cu precauție – manifestarea. Că altfel, degeaba ne mai întrebăm pe lumea-ailaltă: ”De ce-oi fi fost așa naiv, să-i dau tehnologiei toată încrederea?!…”
La ce bun să știm puțină psihologie? Păi prinde bine în viața de zi cu zi, dând boost la intuiție și la empatie. Te ajută, de exemplu:
– să te sesizezi, să dai aerul condiționat mai moale în mașină când îți doarme partenera pe scaunul din dreapta. Că-i intră corpul în activitate redusă și-i scad pragurile senzoriale. Și nu poate dormi liniștită, că percepția inconștientă a temperaturii ambientale e cu vreo 2 grade sub normal. Și ori o apucă bâțul, ori o trage curentul. Citește în continuare Despre psihologie
Când eram mai copil/ adolescent așa (adică până mai ieri, cum ar replica prietenii-se-știu-ei-care), aveam sentimentul că tre să fiu rău, să mușc din tot ce prind în cale, ca să-mi caștig dreptul la viață, la supraviețuire. Eram strâns legat de valul inconștientului societal, de apucăturile anturajului, de frici stereotipice, de spălătura atentă a tv-ului pe creierașul lipsit de autonomie.
Acum văd cu ochiul liber că orice vorbă rea nu face decât să întrețină o mocirlă de energie nefolositoare nimănui, care-l înghite în primul rând pe cel care o spune. Dezbină. Distruge. Am filtru automat deja, când simt în jurul meu critică și judecată aiurea, mai ales atunci când sunt și gratuite sau spuse din inerție inconștientă.
Nu-i ușor să te desprinzi din vârtej, dar merită. Vorba bună și fapta constructivă aduc liniște și fericire, și-un sentiment profund de siguranță statornică.